marți, 29 noiembrie 2011

Paranormal de Kiesrsten White

Click pe poză pentru a fi redirecţionaţi.
 Sursa:

luni, 28 noiembrie 2011

Peter Robinson- Prietena diavolului recenzie

„Seria de romane debordând de mister şi suspans ce îl au ca erou pe detectivul Alan Banks sunt, pur şi simplu, cele mai bune de pe piaţă în momentul de faţă. Încercaţi unul şi veţi vedea că am dreptate.” – Stephen King

Peter Robinson este lăudat de Stephen King pentru talentul său în menţinerea suspansului şi crearea misterului, iar eu tind să fiu de-acord cu King. Nu doar pentru că sunt fanul lui, ci pentru că Prietena Diavolului chiar este un roman ingenios construit, pe mai multe planuri, cu personaje cât se poate de reale, care au vieţi şi probleme personale, nimic artificial nu se întâmplă pentru a rezolva conflictele interioare care le macină sufletele sau mintea, la fel cum nimic forţat sau neverosimil nu are loc pentru a aduce lumină în vreunul dintre cazurile la care se lucrează.
Într-o dimineaţă de primăvară, un cadavru într-un scaun cu rotile este găsit pe marginea unei stânci, lăsat acolo ca pentru a contempla marea în eternitate. Într-un orăşel din apropiere, un alt cadavru este găsit, cel al lui Heyley Daniels, o studentă de 19 ani, în ceea ce localnicii numesc Labirintul. Se pare că tânăra a fost violată şi apoi strangulată. Lista suspecţilor pentru această crimă este foarte lungă, spre deosebire de cealaltă, în care criminalul nu pare să fi lăsat niciun indiciu. Pe parcursul investigaţiei, detectivii Alan Banks şi Annie Cabott care se ocupă de cele două cazuri, descoperă că între cele două crime ar putea exista o legătură. Totul se leagă doar după ce crime mult mai vechi sunt scoase la lumină pentru a putea fi cercetate din nou în speranţa că răspunsul se găseşte undeva printre acele vechi pagini de arhivă.
Dacă m-aş apuca acuma să vă povestesc cum se întâmplă şi de ce şi cui şi în ce condiţii, s-ar pierde toată plăcerea lecturii în cazul în care vă hotărâţi să cititi această carte. Aşa că am să mă rezum la a vă mai spune doar atât. Pe lângă intriga încurcată, mi-a plăcut enorm faptul că n-am reuşit să-mi dau seama dinainte ce urma să se întâmple. Am prostul obicei de-a încerca să fac acest lucru şi sunt deosebit de încântată de fiecare dată când vreun scriitor reuşeşte să mă surprindă. Iar Peter Robinson a reuşit.
N-am mai citit un roman polițist de nici eu nu mai ţin minte câtă vreme. Poate Incidentul de Kate Atkinson poate fi trecut la această categorie, dar nu sunt pe deplin convinsă. Însă unul aşa bun care să mă ţină trează noaptea doar pentru că nu pot lăsa cartea din mână, n-am mai întâlnit de foarte mult timp. E adevărat că în ultimii doi ani am preferat clasicii şi în special literatura engleză de secol nouăsprezece, ceea ce poate explică motivul pentru care n-am mai pus mâna pe nimic bun din categoria scrierilor poliţiste. Sper să fie aceasta explicaţia, pentru că îmi vine greu să cred că nu se mai scrie nimic de calitate care să se încadreze în acest gen. De fapt, chiar aştept sugestii de la cititori, pentru că Prietena Diavolului mi-a redeschis apetitul pentru investigaţiile criminale.
 Sursa:

Ecranizare romanul "Wolf Hall"

Premiatul roman istoric al autoarei Hilary Mantel, Wolf Hall va fi ecranizat de către HBO și BBC. Scenariul pentru mini-seria de patru episoade va fi scris de Peter Straughan, cel care a scris scenariul și pentru filmul „Tinker Tailor Soldier Spy”.

Acțiunea romanului este plasată în prima parte a secolului XVI, arătând ascensiunea lui Thomas Cromwell la curtea lui Henry al VIII-lea.
Hilary Mantel a dezvăluit că plănuiește să scrie o trilogie, un al doilea roman, intitulat Bring Up the Bodies, referitor la Anne Boleyn, soția regelui, urmând să apară anul viitor. Iar partea a treia, The Mirror & the Light, va povesti despre viața lui Cromwell până la executarea sa din 1540.
Sursa:

Născut în Noiembrie - Editura NEMIRA

Click pe poză pentru a fi redirecţionaţi pe site-ul celor de la Nemira.

Sursa:

Premiile Gaudeamus 2011

Weekend-ul acesta s-a încheiat o nouă ediție a Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2011. Ne-am simțit foarte bine alături de cititorii care au trecut pe la standul nostru, fie că au achiziționat noi titluri ale Editurii Nemira, fie că au luat parte la sesiunile de autografe oferite de Mihai Găinușă și Iulian Tănase!
De asemenea, dorim să vă mulțumim pentru că ați votat Nemira drept una dintre cele mai îndrăgite edituri, oferindu-ne astfel locul al treilea în topul preferinţelor voastre.
V-am întâmpinat cu peste 700 de titluri, noutăţi editoriale, zeci de pachete cadou şi oferte speciale. Cel mai căutat autor publicat de Nemira a fost, după cum era de aşteptat, George R. R. Martin, saga semnată de acesta – Cântec de gheaţă şi foc – ocupând locul I în topul vânzărilor editurii la Gaudeamus!
A fost urmată îndeaproape de trilogia Jocurile foamei de Suzanne Collins şi Odiseea spaţială de Arthur C. Clarke. Seriile de autor Opere alese. Rodica Ojog Braşoveanu şi Raymond Chandler încheie, pe locurile 4 şi 5, topul vânzărilor Nemira la Gaudeamus.

După o asemenea săptămână, așteptăm cu nerăbdare următoarea ediție Gaudeamus!

 Sursa:

Cele mai apreciate coperte 2011.

Nu este deloc ușor să realizezi o copertă de carte care să fie frumoasă, diferită și, în același timp, apreciată de cât mai mulți dintre noi. Iar cea mai grea sarcină îi revine întotdeauna ilustratorului sau graficianului, care este nevoit să țină cont de nevoile și așteptările tuturor, precum cele ale autorului sau ale editorului.
Cel mai bun exemplu sunt controversatele coperte realizate de Jim Burns pentru seria “Cântec de Gheață și Foc” de George R.R. Martin. Despre acestea am mai vorbit aici pe blog și astfel am putut afla opiniile împărțite, ale unora dintre voi.
Însă o copertă este exact precum un afiș publicitar: trebuie să te atragă prin unicitatea design-ului și a mesajului său, făcându-se remarcată dintre zecile sau sutele de cărți cu care intrăm în contact într-un anumit moment!
Conform unor liste publicate online de către un cunoscut comerciant de cărți din America, Readings, bazate în mare parte pe clasamentul rezultat în urma evenimentului anual de premiere a celor mai bune coperți, The Book Design Awards 2011, am realizat o mică selecție a celor mai deosebite dintre ele.

Cum vi se par ilustrațiile de mai jos?



M-am gândit că ar fi tare frumos să începem săptămâna într-un mod creativ și colorat, așa că vă invit să vorbim despre preferințele voastre literare “artistice”.

Care este cea mai frumoasă sau diferită copertă de carte, publicată (și) în România, pe care ați văzut-o?

De la Editura Nemira aveți vreo preferată?

 Sursa:

Arthur C. Clarke - 3001: Odiseea finala

Prezentare de carte Arthur C. Clarke - 3001: Odiseea finala

In 3001: odiseea finala, Arthur C. Clarke aduce cea mai bine-cunoscuta si mai reusita serie science-fiction la un final neasteptat, dar magnific in acelasi timp. Clarke face un salt stralucitor cu 1000 de ani in viitor pentru a aduce la lumina un adevar pe care de abia acum il putem intelege. Saga Odiseei Spatiale este o capodopera epica, plina de imaginatie, dar inradacinata in adevaruri stiintifice, o opera pe care doar Arthur C. Clarke ar fi putut sa o creeze.

A inceput acum patru milioane de ani cu un monolit negru - o aparitie inexplicabila ce a aprins scanteia constiintei umane, transformand maimuta in om...

A continuat in zorii secolului XXI, cand un monolit identic a fost descoperit pe Luna - inceputul aventurilor lui David Bowman, ale ajutorului sau FranK Poole si ale supercomputerului HAL 9000...

Numai Dave Bowman va supravietui pentru a intalni un al treilea si cel mai masiv monolit pe una dintre lunile lui Jupiter, Europa... si pentru a fi transformat pentru totdeauna intr-o fiinta noua...

Iar acum, Odiseea intra in ultimul act. Poole este readus la viata si pregatit sa reia calatoria pe care computerul HAL a intrerupt-o brusc in urma cu 1000 de ani. Poole stie ca nu poate pleca fara Dave Bowman... dar mai intai trebuie sa descopere adevarul inspaimantator despre ceea ce Bowman - si HALL 9000 - au devenit in interiorul monolitului.

Pentru a doua oara in patru milioane de ani monolitul se trezeste. Puterea fara margini a unei tehnologii extraterestre a decis ce rol va trebui sa joace umanitatea in evolutia galaxiei...
Sursa:

Pe jumatate moarta de Kim Harisson

Sursa:

duminică, 27 noiembrie 2011

Cataloage Leda

A apărut catalogul LEDA FANTASY ZONE 2011



şi catalogul Maeştriilor LEDA 2011



Ce părere aveţi despre ele? :)

Sursa:

Concurs What's with Allex.

Hello.
Alecsa are primul ei concurs pe blog numit "What's with Allex"
Concursul il puteti gasi AICI .

Tot ce trebuie sa faceti este sa urmati pasii mentionati si sa asteptati anuntarea castigatorului !
XoXo.

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Cap. 1 Lost in Time

Bella pov.
Simţeam cum mă sufoc , cum aerul îmi ieşea din piept pentru a lua loc apei ce-mi inunda plămânii , ce mă ducea la pieire.Cu suflarea tăiată am ridicat capul deasupra nivelului apei pentru a-mi reaminti : „Copil prost!Nu uita că ai lânga tine o fetiţă ce nu va suporta ca inima ta să nu mai bată , să mori.Mai ai şi un băieţel cu ochii de aur , care în lipsa ta , cine ştie pe căile cui va apuca , ale Domnului , sau Iadului.Aşa că , nimic nu s-a întamplat , totul merge mai departe , şi las-o baltă cu aşa zisele nereuşitele sinucideri!”
Lacrimile începură a-mi curge pe obrajii palizi , aşa e , am două fiinţe ce spre deosebire de toţi din jur , nu m-au părăsit , ele mă îndeamnă să apuc ziua de mâine , să fac în aşa fel astfel încât o zi de rahat , să pară o minune , o fumuseţe a naturii.Pentru ei , pentru copii mei fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a trăi , pentru a le oferi o viaţă fără dezamăgiri.
Încercam să le fiu atât mamă , cât şi tată.Nu multe au fost dăţile când dragul Anthony sau micuţa Rosalie au încercat să mă întrebe „Ce face tati?Unde e?”.Eu le răspundeam doar cu o privire plină de durere şi resemnare pentru ca mai apoi să schimbe rapid subiectul şi să mă facă să râd.
Anthony împlinea 4 anişori luna viitoare , la fel ca micuţa lui surioară , însemnând că erau gemeni.L-am numit aşa , deoarece îmi aducea aminte de Edward.Avea părul arămiu şi ciufulit exact ca el.Întotdeauna plângea pentru că nu îi stă bine părul.Era un dulce.De asemenea avea ochii aurii , întocmai ca ei toţi.Nu mi-am putut niciodată explica acest lucru , deoarece nu avea nici o legătură cu ei…Jasper era a doua persoană pe care o moştenise la fire , îi plăcea să îţi “controleze” emoţiile , nu suporta ca în acel moment să ai o stare ce nu îl mulţumea , asa că făcea tot posibilul să te aducă pe aceeaşi lungime de undă cu el.Îi plăcea mult să cânte la pian , de aceea am dorit să-i cumpăr un pian pentru când va creşte.Momentan orga era singurul instrument cu clape la care putea cânta deoarece pianul era mult prea mare iar el nu ajungea la pedale.Deseori îl ţineam în braţe în timp ce cântam pentru ca mai apoi să aplaude şi să ma pupe drăgăstos pe obraz.
Surioara lui , Rosalie , primise acest nume după ce nu găsisem nici un cuvânt mai presus care să egaleze frumuseţea sa . Avea părul blond, până la talie, singurul moment în care foarfeca i-a atins părul a fost acela în care i s-a tăiat moţul, şi puteam spune că mă mândresc cu asta.Avea o privire rece când se supăra , astfel încât cine se uita în ochii ei era îndată intimidat şi înfricoşat.Dar în acelaşi timp avea o fire foarte schimbătoare,în momentul de faţă plângea , iar în cealaltă clipa avea ochi jucăuşi si râdea.De aceea am decis să o îndrum către actorie şi balet atât de mică.De fiecare dată cand o priveam , parcă o vedeam atât pe Rosalie , cât şi pe micuţa şi energica Alice.
Emmet , ei bine era Emmet , amândoi copii aveau asemenea “calităţi” primite din partea lui.Făceau tot felul de farse şi năzbâtii , pentru care bineînţeles primeau o mustrare şi nimic mai mult.Mă durea inima când trebuia să îi pedepsesc , singura oară când au fost pedepsiţi au fost atunci când au plecat cu cortul în pădurea ce se întindea în spatele curţii deoarece nu voisem să mergem la munte.Afara viscolea iar când i-am gasit erau speriaţi , flămâzi şi pe deasupra degeraţi deoarece nu putuseră să ridice cortul. Le plăceau mai tot timpul să mă tachineze , dar ajungeau până la urmă sa facă tot ce mami le spunea , pentru că oricât de puţin îi pedepseam sau chiar certam , aveam o privire de mamă “dezamăgită” ce le înmuia feţişoarele pe loc.
-Mamii .! Mi-e foamee!
Doar ce am sărit din cadă şi am luat halatul pentru ca mai apoi să fiu la parter pentru a le pregati micul dejun răsfăţaţilor mei.Urma să mergem în Franţa , la DisneyLand pentru o săptămîna întreagă.Îmi losesem liber de la scris şi mi-am permis să îi duc pentru a-şi vedea preferaţii.Ce-i drept , de bani nu duceam lipsă , eram scriitoare drept pentru care o serie de cărţi publicate mi-au adus atât faimă şi prestigiu cât şi bani pentru a trăi departe de muncă pentru următorii 30 de ani. Şi asta şi făceam , îmi duceam copii oriunde doreau , şi aveam grijă ca ei să nu duca lipsă de nimic , dar în acelaşi timp să nu fie  “nişte copii de bani gata”.
După toţi aceşti ani , sufletul mi-era împăcat până la un punct .Aveam 23 de ani şi reuşisem să trec peste trauma suferită la 18 ani.Fusesem violată cu brutalitate, consecinţă a faptului că fusesem iubita lui Jacob Black care avea datorii la cămătari.Astăzi nu pot spune decât că acea cumplită experienţă trăită în cele nouă luni în care îi purtam pe copii în pântece , a fost un preţ infim pe care l-am plătit pentru ca Dumnezeu să-mi dăruiască aceşi îngeri pazitori în urma plecării lui Edward. Reuşeam să îmi ţin sentimentele în frâu , şi arareori izbucneam de faţă cu copii.Când se întâmpla asta , sarăcuţii de ei se aşezau lângă mine şi mă alinau cum puteau ei mai bine , prin săruturi şi îmbrăţişări compătimitoare.Acel gol încă mi-a rămas în suflet , alături de golul  familiei Cullen.
-Mami , mami!Nu ştiu ce rochiţă să imbrac ! spune micuţa Rosalie plângând şi coborând scările.Unde e Alice în momente ca astea...?
-Off , scumpo.Hai să vedem…

În cele din urmă eu am ales rochiţa albastră pentru ca ea bineînţeles sa o ia pe cea albă cu negru.Întotdeauna alegea opusul a ceea ce-mi plăcea , ştia că nu am gusturi la haine ..:)
           După ce Rosalie s-a înbrăcat am plecat spre camera mea să ma schimb.Am luat o perchie de pantaloni scurţi de blugi  şi o bluză larga si lungă albă împreună cu nelipsita geantă.

Am plecat de acasă în întârziere deoarece Anthonz nu îşi gasea teneşii preferaţi aşa că toţi a trebuit să-i căutăm
În avion eu am stat cu Anthony iar Rosalie a fost nevoită stea în spatele meu.Tot ce ştiu e că era extrem de încântată de bărbatul ce o acompania.

Fan-fic by me. -Lost in Time


Bună .
În fan-fic-ul "Lost in Time" Bella are deja frumoasa vârstă de 23 de ani şi are 2 copii , gemeni.Anthony şi Rosalie.
Acţiunea se desfăşoară la 4 ani după ce Edward o lasă pe Bella singură în pădure , Bella nu se aruncă de pe stâncă şi astfel Edward nu se mai întoarce.
Dar ce se întamplă când timpul îi readuce înapoi?
Urmăriţi fan-fic-ul pentru a afla continuarea.


Acum Personaje :

Binecunoscutul Edward Anthony Cullen :

Isabella Marie Swan- Bella
Eu una mi-am imaginat-o schimbată de vreme.





















Micuţa Rosalie

 Micuţul Anthony

Pot spune că micuţul Anthony este exact ca în viziunea mea , puţin din Jasper , puţin din Edward.
Tot ce vă mai pot spune este :"Baftă la citit , scris şi nu vă sfiiţi să comenţaţi:*".

XoXo

Eden Bradley - Placeri intunecate

Prezentare de carte Eden Bradley - Placeri intunecate
-25% Reducere
Dupa un roman de debut foarte reusit, Eden Bradley se intoarce cu trei povestiri care exploreaza taramul intunecat al placerii. Senzual si misterios, noul volum seduce la fiecare pagina. Fiti gata sa patrundeti intr-o lume a provocarilor!

Trei femei sunt aproape de extaz si vor ajunge dincolo de limite.

In Lanturile iubirii, un cuplu ar face orice sa-si salveze casnicia si e dispus sa incerce si eficienta perversiunii.
In Vizuina, o femeie gata de sex salbatic raspunde la un anunt de la mica publicitate, dar gaseste ce nu se asteapta.
In Dragoste si disciplina, o jurnalista se duce sa intervieveze un adept al placerilor extreme, dar se trezeste atrasa de dorintele unui necunoscut frumos si descopera ce nu stia despre ea insasi.
Sursa:

Oana Orlea -Intalniri pe muchie de cutit

Prezentare-Intalniri pe muchie de cutit
Oana Orlea revine cu o nouă culegere de texte scurte, scrise în franceză, Întâlniri pe muchie de cuţit. O serie de patruzeci şi şapte de texte pe tema întâlnirii, a opresiunii, a iubirilor secrete. Povestiri frumoase, uneori ţinându-te cu sufletul la gură, în care recunoaştem amprenta trecutului, angoasele şi trăirile unei femei pline de pasiune. [...] În câteva cuvinte, totul este spus, despre prostia crasă, despre sufocare şi dorinţa de a distruge toate zăgazurile. – ALAIN FARGEAU
Acesta este alcătuit din patruzeci şi şapte de scrieri, greu clasificabile, ţesături tensionate, imaginând intersectări de fantastic, oniric şi real, acel real întunecat trăit de autoare, din magma căruia pulsează surprinzător, parcă zbătându-se, viaţa, mereu primejduită, mereu pe muchie de cuţit. – ELENA BULAI
Oana Orlea, romancieră de origine romană [...], ne face să simţim atmosfera absurdului [...]. Un absurd cotidian legat de nivelul derizoriu şi prozaic la care este redus omul, dar un absurd terifiant căci frica este omniprezentă – când mascată, ascunsă, subtilă, când brutală, primitivă, agresivă. Rareori răul insidios al totalitarismului în varianta sa românească va fi fost demascat cu atâta forţă şi originalitate. – SANDA STOLOJAN

Extrasul cărţii AICI
Sursa:


Peter Robinson- Prietena diavolului

Peter Robinson-Prietena diavolului

Într-o dimineaţă de martie, la marginea unei stânci ce se înalţă deasupra mării, o femeie numită Karen Drew este găsită în scaunul ei cu rotile, cu gâtul tăiat. În Eastvale, în aceeaşi dimineaţă, într-un labirint de alei înguste aflat în spatele unei pieţe, este descoperit trupul lui Hayley Daniels, violată şi strangulată. Două crime… două oraşe… Dar, pe măsură ce se adună suspecţii, indiciile şi pistele false, cele două cazuri se dovedesc a fi legate între ele. Iar întrebarea care se pune este: oare câţi criminali sunt implicaţi în comiterea lor?

Fan-ficuri

Hellău.!
Vreau să vă spun că primesc fan-ficuri,poezii etc. pentru a le posta pe blog.
Vă mulţumesc.
E-mail : fubulets@yahoo.com

Mihai Gainusa - Jurnal din viitor

Prezentare de carte Mihai Gainusa - Jurnal din viitor
-25% Reducere
Lui Mihai Găinușă îi place să povestească. După Trialoguri cârcotașe (2003), Cotcodăceli (2004), Fără cap și fără coadă (2007), Povestiri mortale (2009) și Scândura de frizerie (2009), noua carte a autorului ne plimbă la malul Mării Egee, la Genova, la Londra și în alte locuri. Jurnal din viitor ne spune povești cu personaje și întâmplări de tot râsu’-plânsu’. Mama Medusa, doamnele din Ribauville sau Omul-Indicator sunt câțiva dintre protagoniștii unei proze pline de umor, dar străbătute de o tristețe discretă.

„Tragediile ocupau spații mai ample în jurnalele mele, am văzut. Povesteam pe două–trei pagini cum am petrecut la aniversări, purtând coifuri colorate, având șampanie pentru copii și impresionante cantități de dulciuri, cu bucuria pe care-o împărtășeam jurnalului că am crescut mai mare c-un an. Dar cel mai mult mă impresionau tragediile. Ale mele, cele văzute sau închipuite.“

Mihai Găinușă
Sursa:

Iulian Tanase - Oase migratoare

Prezentare de carte Iulian Tanase - Oase migratoare
-25% Reducere

Reincarnarea oaselor se petrece in Fabrica de Chipuri, de functionarea careia se ocupa Fotograful. Experimentele, deloc ortodoxe, pe care Fotograful le pune la cale  in Fabrica de Chipuri ajung la urechile presei.

A fost o vreme cand Fotograful incarca ti descarca morti la Institutul de Medicina Legala. Activitatea asta il linistea foarte mult.
Mortii sunt niste oameni de treaba.

Fotograful se desparte de sotia lui si se muta singur. Isi continua experimentele. Se indragosteste de o femeie pe nume Moira, care ramane insarcinata. In ziua cand devine tata, Fotograful are un accident de masina si isi gaseste sfartitul.DAR sfarsitul nu exista, el este doar o conventie.

Sursa: