Dead Until Dark de Charlaine Harris

"I"™d been waiting for the vampire for years when he walked into the bar". Nu, citatul nu-mi aparţine mie, ci unei barmaniţe din Louisiana pe nume Stookie Stackhouse. Ea este personajul principal al volumului "Dead until dark", primul din seria "The Southern Vampire Mysteries". Eu mă întreb ce s-a ales de Cosậnzenele din poveste care aşteptau să vină cậte un Făt Frumos călare pe armăsarul alb care mậnca jăratec. Dacă respectăm şi în literatură dictonul "Nimic nu se pierde, totul se transformă"atunci Făt Frumos este vampir, brunet, puţin cam palid (bineînţeles, se fereşte de lumina soarelui), are puteri supraomeneşti, iar atitudinea lui de "băiat rău" intră în contrast cu eleganţa de care dă dovadă (fiind trecut binişor de suta de ani). Nici Cosậnzeana nu rămậne mai prejos deoarece puterile ei telepatice au ţinut la distanţă mai toţi pretendenţii masculini pậnă la venirea alesului, vampirul fiind prima persoană căreia nu-i poate citi gândurile.
Dacă v-am băgat puţin în ceaţă, vă dezvălui că volumul pune într-o lumină puţin diferită vampirii, ei fiind acceptaţi de către societate şi stat (cel puţin la nivel declarativ şi legislativ) şi mulţi dintre ei încearcă să se integreze într-o comunitate sau alta. Este interesată imaginea lor ca minoritate fiindcă oamenii se feresc şi majoritatea sunt foarte reticenţi în privinţa acestora (aici ar fi loc de intepretări sociale dacă firul epic nu ar evolua într-o poveste de dragoste insipidă). Comerţul la negru cu sậngele de vampir (considerat a avea efecte benefice pentru sănătate şi potenţă) aduce bani frumoşi persoanelor care reuşesc să captureze făpturile nopţii. Problemele apar în oraş odată cu sosirea vampirilor şi apariţia unor crime stranii. Sookie se va afla în pericol şi va avea nevoie mai mult decât protecţia unui vampir pentru a scăpa cu viaţă.

"But I was waiting for my own vampire". Dacă găsiţi deja deranjantă repetiţia, aflaţi că nu este vina mea ci propoziţia anterioară vine numai la jumătate de pagină după propoziţia care a început acest articol. Oricum, se ştia că fetele simt o atracţie mai ciudată pentru "băieţii răi" şi periculoşi, iar vampirii rămận în continuare cea mai la modă opţiune. Stookie îl salvează pe Bill (Făt Frumos al nostru) din mậinile unor "drainers" (cei care vậnează vampirii pentru sậngele lor) şi cam aşa începe idila între cei doi. Dacă o să lecturaţi romanul pậnă la capăt o sa aveţi parte de crime, accente sudiste, viaţa unui orăşel în care toată lumea cunoaşte pe toată lumea (dar unde nimic nu e ceea ce pare) plus o simplitate si liniaritate a vieţii întreruptă evident de şi mai mulţi vampiri.
Faptul că vampirii au ajuns un "trend" nu e neapărat un lucru rău, însă e imposibil pentru oricine, oricật de fan ar fi să ţină pasul cu toate filmele care se toarnă şi cărţile care se tipăresc pe marginea acestui subiect. Pe de o parte, cărţile de genul acesta pot îndruma la descoperirea unor autori (mă rog, autoare în principal) care au scris oarecum cărţi mai "serioase" în acest gen (Anne Rice sau Laurell K. Hamilton), la prima din cele două fiind chiar făcute referiri în carte. Totuşi, dacă se scrie mult pe tema vampirilor nu înseamnă că se şi scrie bine. Peste 3 luni dacă o sa-mi puneţi pistolul la tâmplă (sau colţii la gât dacă doriţi să păstrăm linia pe care am pornit) şi o să mă provocaţi să vă povestesc cartea, tot nu o să-mi aduc aminte mare lucru. Autoarea se concentrează foarte mult pe acţiune, multe din personaje fiind neglijate sau construite insuficient încât să vă determine să mai meditaţi asupra lor. Am găsit nişte repetiţii care cel puţin mie mi s-au părut foarte supărătoare, incapacitatea de a umple anumite goluri sau de a depăşi stilul simplu de scris fiind evidentă în câteva momente. Vestimentaţia lui Sookie este descrisă de fiecare în acelaşi mod "black shorts, white T, white socks, black Nikes". Dacă la prima vedere nu vi se pare nimic supărător în alta după câteva fraze de genul acesta o sa fiţi tentaţi să săriţi peste ele deoarece nu contribuie cu absolut nimic în cadrul textului. A doua repetiţie iritantă este legată tot de Sookie care repetă de vreo 3 ori la intervale scurte şi-n contexte diferite că era obişnuită să-şi ascundă foarte bine reacţiile feţei.
Romanul începe într-un bar, lucru care nu mi se pare defel inspirat, fie barul acela chiar şi cu vampiri în el.
Spre deosebire de altă serie cu vampiri aflată la mare căutare, "Twilight", a cărei autoare mormonă stabileşte încă din primul volum: fără sex înainte de căsătorie; "Dead until dark" respiră a sexualitate la fiecare pagină. Vampirii sunt consideraţi foarte buni amanţi astfel că au inclusiv un soi de "groupies" care mişună tot timpul în jurul lor. Scenele de sex în locuri care de care mai ciudate (cum ar fi cimitirul) sunt incendiare, iar ecranizarea cărţilor în serialul HBO "True Blood" a contribuit şi mai mult la succesul vampirilor sudişti şi la popularizarea aventurilor amoroase.
Umorul pentru care a fost lăudată cartea în câteva rânduri este destul de subţire, veţi râde de câteva ori sau măcar zâmbi, însă încercaţi să vă aduceţi aminte vreo poantă ori fază amuzantă peste câteva săptămâni să vedeţi dacă vă amintiţi ceva. Acesta este în opinia mea marele defect al cărţii: faptul că nu oferă mai nimic memorabil. Micile inovaţii care apar nu sunt exploatate suficient şi se pierd prin utilizarea şi reutilizarea temelor şi elementelor vechi legate de vampiri.
Sub aspect comercial, editurile au încercat fiecare să atragă cel puţin o parte in publicul lucrărilor de acest gen. Dacă serii precum "Twilight" sau "The southern Vampires Myteries" au fost adjucate rapid, celelate edituri s-au orientat către alte rămăşiţe - acum fiecare editură mai "serioasă" are câte o serie cu vampiri aşă că nu e de mirare că sunt persoane care se feresc de cărţile de genul acesta ca vampirii de usturoi. Acum, vampirismul în literatură este o sursă de discuţii foarte generoasă, mai ales datorită literaturii acesteia mai "soft" din ultimii ani care dă naştere în continuare unor pasiuni aprinse. Despre acestea, poate într-un episod viitor.
Ca şi curiozitate, altă serie a scriitoarei, "Harper Connely" e despre o fată care şi-a manifestat prima dată abilitatea de a vorbi cu morţii după ce a fost lovită de un fulger în timp ce folosea undulatorul de păr(?!). În timp ce scriam aceste ultime rânduri mă întrebam dacă aş avea vreun motiv real pentru a vă recomanda acest volum. Încă nu am găsit vreunul solid. Doar dacă sunteţi fani înfocaţi ai vampirilor, ori dacă aveţi un drum lung de făcut cu trenul şi vreţi să parcurgeţi ceva foarte uşor. Deşi, în ambele cazuri puteţi găsi cărţi mult mai bune care să vă merite atenţia.
Sursa: