sâmbătă, 3 decembrie 2011

In decembrie, doneaza o carte!

Pe 10 decembrie (sâmbătă), la ora 15, vă așteptăm la Schimb de Cărți în Elephant Pub, strada Gabroveni nr 16.
Noi credem că lectura este foarte importantă, de aceea, în luna cadourilor ne-am gândit să îi ajutăm pe copiii de la Casa Comunității din Popești – Leordeni dăruindu-le cărți. În curtea bisericii din localitate a fost construită o clădire unde biserica, alături de voluntari, oferă copiilor un loc pentru studiu sau desfășurarea altor activități. Copiii au vârsta între 5 - 12 ani și sunt foarte conștiincioși, însa au mare nevoie de cărți!

Pentru a le face o bucurie avem nevoie de ajutorul vostru, așadar, pe lângă tradiționalul schimb de cărți, vă așteptăm cu orice carte pe care vreți să o donați. Noi vom vinde cărțile aduse de voi la anticariat și vom cumpăra ulterior cărți pentru copiii de la Casa Comunității.
Ca de fiecare dată, intrarea este liberă, iar dacă doriți să ne vedem doar pentru a schimba cărțile temporar, fără donație, vă așteptăm cu drag!

Sursa:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu